“Totul a început din liceu, ne cunoșteam din vedere și eram prieteni pe Facebook. Am avut oportuninatea de a lucra 6 luni ca profesor suplinitor. Alina mi-a fost elevă. Primul contact direct a fost la Timișoara, unde ea participa la târg cu clasa ei, iar eu eram la serviciu, să-i îndrum spre câștigarea premiilor. Mi-a atras atenția pentru că era genul meu, mereu cu zâmbetul pe buze și atitudine pozitivă. Imediat am intrat pe Facebook și am văzut că era ”In a open relationship”. Mi-am zis, ”Damn, ce tip norocos. Mi-aș dori și eu pe cineva fix ca ea!”.
În anii ce au urmat, ea a fost tot timpul în subconștientul meu și l-a scos la iveală pe ”stalker-ul ” din mine. Urmăream tot ce postează și periodic intram pe profilul ei, țintă pe ”Relationship status”, de fiecare dată cineva fiind prezent acolo. Zece ani mai târziu, colegul meu de birou, George, și-a cumpărat același tip de mașină pe care Alina o conduce. Am luat-o la un test drive și, ca niciodată, am postat un insta story, eu ținând volanul cu genunchii și purtând o pereche de blogi rupti. Am primit reply, de la EA… am vorbit o perioadă, timp în care am descoperit că avem lucruri comune și eu făcându-mi curaj să o invit în oraș. Cu ajutorul lui Jon Snow din cauza căruia a murit unul din dragonii lui Daenerys Targaryen, am resuscitat conversația, am ieșit în oraș și mi-am zis: she is the ONE! Nu am mai slăbit conversațiile și mi-am jucat toate cărțile ca să o cuceresc.
Călătoriile sunt unul din hobby-urile noastre. In primul an petrecut împreuna, am călătorit pe 3 continente, culminând cu cererea în căsătorie pe scările roșii din Times Square, New York. Au urmat luni de căutări a restaurantului și formației perfecte pentru noi. Ne doream verdeață și oameni cu care să rezonăm. Am știut că fotografiile sunt asigurate fiindcă îl știam pe Bogdan de la nunta prietenului meu bun, Alexandru. Eram prieteni pe Instagram, i-am scris, ne-am văzut toți 3, am rezonat, totul a decurs foarte bine, așa cum mă așteptam. M-am liniștit când ne-a confirmat că este liber în data noastră perfectă: 12 septembrie 2020.
De departe cel mai greu obstacol a fost (și încă este) pandemia. Acest cuvânt despre care am citit doar în cărți și care ne-a dat tuturor viața peste cap. A venit cu 6 luni înaintea nunții noastre, timp în care noi am sperat până în ultimul ceas că o să putem să ținem evenimenul în condiții normale. A trebuit să gândim un pic ”outside the box” și să facem cununia civilă, dar și cea religioasă anul acesta în condiții de siguranță, dar să amânăm petrecerea pentru anul viitor. Feedback-ul oamenilor cu care ne-am consultat a fost pozitiv și așa am făcut!
Ziua cununiei civile a fost agitată, dar fără emoții. Știam amândoi că ținem de mână persoana potrivită cu care o să ne petrecem restul vieții. DA-ul a venit din suflet, iar nici vocea și nici stiloul nu au tremurat când am semnat registrele Oficiului Stării Civile. În timpul ceremoniei religioase, când aveam verighetele pe deget am simțit ”the bound” de care toți prietenii mei căsătoriți îmi povesteau. Ne-a ”lovit”, am zis că se întâmplă: ea mireasă și eu ginere. Visam să mergem în luna de miere pe coasta de Vest a Americii, să o vizităm într-un Mustang decapotabil și să uităm de lume. Cum pandemia nu ne lasă să plecăm, un alt Bogdan ne-a făcut cadou în ziua nunții noastre un superb ”căluț” portocaliu, pe care l-am decapotat și am mers cu el în calitate de familia Ifrim.
Mă bucur enorm că Alina îmi acceptă și susține nebunia legată de motociclete. Le ador și mai ales iubesc ca EA să mă țină în brațe, să îi simt casca pe umărul meu stâng și să ne pierdem pe drumuri de munte și admirând peisaje de neuitat. O iubesc necondiționat și sunt nerăbdător să adunăm cât mai multe amintiri plăcute!”(Ciprian, septembrie 2020)
Ti-a placut galeria? Lasa un mesaj! Daca faci planuri de nunta sau vrei si tu o sedinta foto, intra aici si rezerva o zi in calendarul meu!
Locatie – The White Loft
Video – Alex Militaru Filmmaker
Make-up – Andreea Nicole
Rochie mireasa – Florin Burescu
Costum – Rabal Su Misura
Mustang – MCA Autosport
Photography – Stardust Pictures
A fost o zi de poveste, cu momente unice surprinse in poze foarte frumoase!